Lucrurile dracesti, firesti si lumesti precum curvia, preacurvia, pornografia, autosatisfacerea, homosexualitatea sau altceva de felul acesta

 
Efeseni 5:3 Curvia sau orice alt fel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.

Daca ne uitam in Biblie la spusele Domnului Isus Hristos si la scrierile apostolilor, vedem niste liste de pacate pe care ei le insira, dar mereu si mereu in capul acestor liste, vedem ca sunt mentionate aceste doua pacate: curvia si preacurvia, iar despre acestea vreau sa vorbesc acum.

Familii intregi s-au destramat din cauza acestor lucruri si multi sunt inrobiti de pofta trupului, care se manifesta prin pornografie, curvie, preacurvie, autosatisfacere si tot felul de lucruri scarboase, pe care Dumnezeu le numeste uraciuni.

Multi sunt inrobiti de aceste vicii, iar unii chiar sustin ca aceste lucruri scarboase pe care Dumnezeu le pedepseste, sunt normale zic ei si fac parte din viata omului, dar e fals. Dumnezeu a lasat relatiile intime doar in casatorie sub autoritatea si protectia Lui, dar diavolul ii minte pe oameni ca mai inainte sa se casatoreasca, oamenii trebuie sa vada daca sunt compatibili si in acest domeniu si cei mai multi traiesc in curvie si mintiti sau inselandu-se singuri. Altii sunt atat de inrobiti de aceste pofte, ca inabusa adevarul si isi urmeaza instinctele dracesti si pamantesti pentru a-si realiza placerea care bineinteles, daca nu se intorc de la calea lor, ajung in pedeapsa lui Dumnezeu.
Dumnezeu spune clar in Evrei 13:4 Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.

Vreau sa mentionez ca in spatele acestor vicii sunt demoni si duhuri necurate care influenteaza oamenii sau ii poseda in a urma destrabalarile lor.
Motivul pentru care oamenii nemantuiti nu pot sa iasa din aceste inrobiri, este pentru ca pe langa faptul ca nici nu isi doresc sa se lase de aceste spurcaciuni, pentru ca nu vad realitatea Bibliei, ei sunt incatusati si tinuti legati, rezultand ceea ce DOMNUL ISUS HRISTOS a zis clar in Ioan 8:34 „Adevărat, adevărat vă spun, le-a răspuns Isus, că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului”.
Toti cei care nu sunt mantuiti, sunt sclavi acestor lucruri: curviei, preacurviei, imaginilor indecente, filmelor si poftelor scarboase de care ne este si rusine sa le mentionam, asa cum Apostolul Pavel zice in Efeseni 5:11 şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le.
12 Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns.

Daca ne uitam la televizor, ceea ce nu recomand, tot ceea ce vedem sunt reclame cu femei indecente, faze cu dorinte aprinse dupa trupurile altora si locuri unde se practica si se incurajeaza practicarea acestor nelegiuiri. Toti care se uita la filme sau emisiuni de divertisment, sunt intinati, supusi si subjugati acestor lucrari demonice.
Vreau sa vorbesc foarte clar, fie ca unii cred sau nu, in lume este aceasta lupta intre lumina si intuneric. Totul se rezuma la aceste lucruri. Unii traiesc in lumina si au fost scosi din sclavia si subjugarea pacatelor, iar altii, cei mai multi sunt inca acolo, legati de tot felul de vicii si pofte. Aceste dezlantuiri precum curvia si preacurvia, se extind cel mai mult seara, atunci cand in amurg tarziu, toti vor sa profite dupa trupul altuia. ( cluburi, puburi, filme, emisiuni, petreceri).
Vreau sa vorbesc clar ce inseamna aceste lucruri si care este prezentul si viitorul celor care practica aceste pacate:
Curvia = toti cei ce au intretinut sau intretin relatii intime inainte de casatorie.
Preacurvia = toti cei care sunt casatoriti si intretin relatii intime cu alte persoane care nu sunt partenerii lor de viata.
In aceste categorii intra si autosatisfacerea si homosexualitatea, care sunt pacate inaintea lui Dumnezeu. 1 Corinteni 6:9 Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,
10. nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Prezentul celor care le practica este ca ei sunt orbi, pentru ca nu vad pedeapsa lui Dumnezeu si nici nu le pasa, iar rezultatul lor este iadul vesnic al lui Dumnezeu, daca nu se pocaiesc si nu se intorc de la calea lor la voia DOMNULUI ISUS HRISTOS. Singurul mod in care omul poate iesi din aceste vicii demonice, este numai si numai prin SANGELE DOMNULUI ISUS HRISTOS, printr-o pocainta reala si autentica inaintea lui Dumnezeu, prin credinta in DOMNUL ISUS HRISTOS. Nimeni nu poate sa iasa din aceste lanturi demonice, decat doar prin ajutorul DOMNULUI ISUS HRISTOS.
Vreau sa mentionez ceva foarte clar si adevarat: toti cei care sunt nascuti din DUHUL SFANT, adica toti cei care sunt innointi de insusi Dumnezeu, prin credinta in DOMNUL ISUS HRISTOS, nu mai practica aceste lucruri, ci sunt liberi si sfinti prin Sangele DOMNULUI ISUS HRISTOS. Mentionez asta pentru ca multi se cred crestini, dar sunt inrobiti de aceste pacate si ei nu sunt adevaratii crestini sau ucenici ai DOMNULUI ISUS HRISTOS, ci doar aceia care sunt liberi de a nu mai practica aceste lucruri sunt adevaratii ucenici ai MANTUITORULUI, cei care sunt schimbati de EL. Deci numai prin HRISTOS DOMNUL omul poate sa devina liber cu adevarat.

Sustin ca am vorbit cu multi oameni si mai ales tineri care se cred crestini si sunt inca inrobiti de pornografie sau autosatisfacere, de curvie sau pornografie, ceea ce conform Bibliei, ei nu pot sa ajunga in Imparatia lui Dumnezeu, daca vor continua in aceste lucrari demonice. Omul nascut din nou, are biruinta asupra oricarui pacat. Priviti ce spune DOMNUL DUMNEZEU in 1 Ioan 5:4 …pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră.

Dupa nasterea din nou, omul se lupta si poate aparent inca este biruit de unele obiceiuri, dar un lucru stim sigur conform Bibliei, ca omul nascut din nou, nu mai poate sa traiasca in vechile lui pacate si vicii, ci curand si repede el este liber de sub puterea pacatului, de sub puterea oricarei pofte, astfel in el regenerarea prin DUHUL SFANT isi face aparitia, facand omul sa traiasca liber de orice pacat. 1Ioan 3:9 Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.

Daca nu esti liber de orice pacat si de aceste pacate care le-am mentionat mai sus, daca nu le urasti si inca iti gasesti placerea in ele, atunci va trebui sa iti pui mari semne de intrebare daca cu adevarat esti al lui DUMNEZEU si nascut din nou prin DUHUL SFANT in Numele DOMNULUI ISUS HRISTOS. Pentru ca toti cei schimbati de EL nu mai traiesc in pacat ca stil de viata, ci lupta impotriva pacatului.

Conform spuselor DOMNULUI ISUS HRISTOS preacurvia nu este doar atunci cand intretii relatii intime in afara casatoriei, ci si atunci cand te uiti la o femeie si o poftesti in inima ta. Matei 5:27 Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.”
28. Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.

Acum vedem ca problema omului este nu pentru ca nu se abtine de la aceste pacate, pentru ca nu se poate sa se lase de ele si nici nu vrea ca este inrobit, ci problema omului este interiorul lui, inima lui din care ies toate aceste lucruri. Marcu 6:21 Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,
22. furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.
23. Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru şi spurcă pe om.”

Numai printr-o interventie a DOMNULUI ISUS HRISTOS, este lucrarea exclusiv a Lui pentru a scoate inima rea si s-o inlocuiasca cu o inima noua, sensibila, numai asa omul poate sa fie schimbat si iertat si aceasta se realizeaza numai pe baza EVANGHELIEI, prin pocainta si credinta REALA in ISUS HRISTOS DOMNUL.

Toti cei care sustin ca s-au intalnit cu DOMNUL ISUS HRISTOS sau toti cei care zic ca au DUHUL SFANT si inca traiesc in aceste pacate: autosatisfacere, pornografie, curvie, preacurvie, pofte, homosexualitate si tot felul de lucruri demonice si firesti ca acestea, toti acestia mint sau se insala ca sunt crestini, pentru ca acolo unde este cu adevarat DOMNUL ISUS HRISTOS este Sfintenie. Nu va inselati…
Romani 1:26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii;
27. tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.
32. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

2 Corinteni 3:16 Dar, ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.
17. Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertarea.

Una din practicile unor zisi crestini, este ca intra in relatii de prietenie unii cu altii inspre casatorie, in care ei se saruta, se ating si au in imaginatia lor si in subconstientul lor tot felul de lucruri intinate si pacate. Acestia nu pot trai in curatie, pentru ca Biblia spune clar, ca numai si numai dupa casatorie ai dreptul sa-ti atingi si sa-ti saruti jumatatea. Dar acestia pe langa faptul ca se injuga la un jug nepotrivit si aduc astfel pedeapsa lui Dumnezeu peste ei si nu binecuvantarea, pe langa faptul ca se impotrivesc adevarului, ei isi mai dau si scuze ca sa traiasca in felul acesta, iar altii sunt atat de prinsi in capcana ca nu vor sa se rupa unul de altul, dand scuza ca nu vor sa sufere. Vreau sa va zic clar si foarte serios, DOMNUL ISUS HRISTOS zice asa: Luca 9:23 Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.
Luca 14:33. Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu.
Astfel relatiile inspre casatorie trebuie sa fie curate si in cinste, prin ascultare fata de Dumnezeu, altfel nu va mirati ca va certati, ca nu va intelegeti sau poate chiar va despartiti.

2Corinteni 6:17 De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.
18. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic.”

Acum daca ma intrebati, putem sa fim iertati si sa fim schimbati ? Mai este vreo sansa pentru noi ? Va zic clar ca este sansa, dar cei care zic ca au incercat sa se pocaiasca si nu reusesc, vreau sa va zic ca acestia nu vor sa se pocaiasca, ci folosesc aceasta scuza ca sa-L invinuiasca pe Dumnezeu, precum ei au incercat dar nu se poate, astfel dau scuza peste scuza, cand de fapt ei nu isi doresc cu adevarat schimbarea si trairea dupa voia lui Dumnezeu. Va zic, ca daca vreti iertarea si schimbarea autentica pe care Dumnezeu o da prin DUHUL SFANT in Numele DOMNULUI ISUS HRISTOS, veti putea numai daca credeti cu adevarat in HRISTOS DOMNUL si in jertfa Lui de la cruce si daca va pocaiti. Altfel este imposibil si veti ramane robi ai acestor lucruri demonice care vor fi aruncate in iadul vesnic impreuna cu cei ce le practica. Celor care zic ca ei cred in HRISTOS, dar nu vor sa se pocaiasca, le zic ca DOMNUL ISUS HRISTOS a zis clar in Marcu 1:15 El zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.”

Deci celor care zic ca ei cred in HRISTOS DOMNUL, dar nu se pocaiesc, le zic doua lucruri:
1. Voi vreti sa slujiti altui HRISTOS, nu Celui din Biblie si nu Celui ATOTPUTERNIC si SFANT, Creatorul tuturor lucrurilor care se vad si care nu se vad.
2. Va zic ca Acest HRISTOS ISUS care ne-a schimbat pe multi dintre noi si care ne-a scos din robia pacatelor, care ne-a iertat si ne-a innoit, EL este DOMN si MANTUITOR. Este Domn, pentru ca EL Stapaneste peste tot si daca nu ti-ai pus viata sub autoritatea Lui si nu asculti de cuvintele Lui, nu poti sa zici ca esti ucenicul Lui. Este MANTUITOR pentru ca EL SALVEAZA omul din pedeapsa vesnica si din inrobirile pacatelor, pedeapsa care este manifestata de Dreptatea si Judecata lui Dumnezeu impotriva pacatosului.

Fapte 5:31 Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.

Daca EL nu este pentru tine DOMN si MANTUITOR IN TERMENII BIBLIEI, nu esti iertat, inca esti mort in pacatele tale si daca nu te pocaiesti prin credinta in HRISTOS DOMNUL, tot ceea ce ramane pentru tine este asteptarea pronuntarii sentintei. Ori traiesti in lumina – ori in intuneric, ori esti liber de vicii si traiesti in voia lui Dumnezeu – ori esti rob al pacatelor si esti manat de duhuri necurate si intarituri demonice. Matei 6:24 Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.

E HAR si Dumnezeu este Bun, veniti la EL si lasati-va de pacate, veniti si beti din HRISTOS DOMNUL, credeti in EL, credeti in ceea ce EL a platit la cruce, prin faptul ca EL a fost zdrobit de Dreptatea TATALUI CERESC, ca tu sa poti fi iertat, schimbat si sfintit prin SANGELE DOMNULUI ISUS HRISTOS si inviat la o noua viata prin DUHUL SFANT, traind o viata cu adevarat in voia lui Dumnezeu.
Romani 2:4 Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?
5. Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,
6. care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.

Pe langa faptul ca cei din lume traiesc sub stapanirea acestor pacate dracesti si pamantesti, firesti si in vrajmasie cu Dumnezeu, multi din cei care au fost expusi la EVANGHELIE inca traiesc trantiti, omorati de aceste nelegiuri si pofte. Acesti oameni au pus armele jos si se lasa calauziti de aceste vicii care duc la pedeapsa. Tot ce va pot zice este sa luptati si sa veniti la DOMNUL ISUS HRISTOS cu adevarat si nu va inselati ca sunteti crestini, dar nici sa nu va inselati ca voi nu puteti iesi din aceasta stare, pentru ca puteti, daca multi dintre noi am putut, daca Pavel a zis in Filipeni 4:13 “Pot totul în Hristos care mă întăreşte”, inseamna ca se poate, numai veniti la DOMNUL ISUS HRISTOS si credeti in EL, pocati-va si nu va mai lasati tarati in poftele in care traiati altadata. 1 Petru 4:1 Astfel, dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul;
2. pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.
3. Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite.

Vreau sa vedeti clar, ceea ce Biblia spune despre aceste pacate:
2Petru 2:2 Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.
4. Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată;
9. înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:
10. mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia şi dispreţuiesc stăpânirea. Ca nişte îndrăzneţi şi încăpăţânaţi ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile,
12. Dar aceştia, ca nişte dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăşi stricăciunea lor
13. şi îşi vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor. Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua în amiaza mare. Ca nişte întinaţi şi spurcaţi, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când ospătează împreună cu voi.
14. Le scapără ochii de preacurvie şi nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt nişte blestemaţi!
17. Oamenii aceştia sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori alungaţi de furtună; lor le este păstrată negura întunericului.

Vedem ca prin aceste pacate: curvia si preacurvia, poftele si dorintele pamantesti, poporul Israel a cazut rau si Dumnezeu i-a pedepsit amarnic:
1Corinteni 10:5 Totuşi cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustiu.
6. Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.
7. Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul a şezut să mănânce şi să bea; şi s-au sculat să joace.”
8. Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, aşa că într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii.
9. Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin şerpi.
10. Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciţi de nimicitorul.
11. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.
12. Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.

De ce zice ca “ cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă” ? Pentru ca suntem slabi si supusi ispitelor, pentru ca avem trupuri nerascumparate, de aceea trebuie sa stam tari in DOMNUL ISUS HRISTOS si in INVATATURA SANATOASA, sa ne indemnam unii pe altii sa veghem si sa fim treji, sa ne purtam aspru cu trupurile noastre pentru ca sa putem sa le tinem in stapanire, fara sa ne dam scuze sau fara a carti, dar numai prin DUHUL SFANT, ca numai prin EL putem sa omoram faptele trupului. Coloseni 3:5 De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli.
6. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.

Romani 8:12 Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.
13. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.

Un lucru stim clar conform Bibliei, ca toti cei care au fost schimbati de HRISTOS ISUS DOMNUL, nu se mai incurca cu treburile vietii si nu mai persista in pacatele pe care odinioara le practica, nu se potrivesc lumii, ci sunt innoiti dupa Chipul si Asemanarea DOMNULUI ISUS HRISTOS. Cei nascuti din DUHUL SFANT biruiesc si au biruinta asupra oricarui lucru si oricarei ispite si ei nu mai tanjesc dupa poftele trupului, ci dupa voia lui Dumnezeu, calauziti de DUHUL SFANT.

Inchei si va spun sa mergem la MIRELE NOSTRU ISUS HRISTOS, DOMNUL oricarei stapaniri, sa credem in EL, sa ne pocaim, pentru ca in EL si exclusiv numai prin EL avem curatarea noastra prin SANGELE LUI CEL SFANT de orice intinaciune a carnii, ca sa putem trai frumos ca in timpul zilei, asa cum PAVEL zicea, neintinati in mijlocul acestui neam ticalos in care noi cei schimbati si iertati de HRISTOS DOMNUL sa stralucim ca lumini vii pentru Imparatia lui Dumnezeu, tinand sus CUVANTUL EVANGHELIEI DOMNULUI ISUS HRISTOS.
Romani 13:12 Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm, dar, de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.
13. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă;
14. ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.

Filipeni 2:15 ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume,
16. ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.

Pentru ca locuim intr-un popor cu buze si ganduri necurate, noi sa ne sfintim vietile si sa fim cu adevarat neintinati, stiind ca in Apocalipsa 19:27 scrie asa: “Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului.”

Domnul Isus Hristos sa ne ajute sa traim curati si sfinti, din EL, prin EL si pentru EL. A Lui sa fie Gloria, Slava, Cinstea, in vecii vecilor ! Amin.

Efeseni 5:3 Curvia sau orice alt fel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.

Efeseni 6:24 Harul să fie cu toţi cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăţie. Amin.

Alin Lolos