Ce inseamna sa fii Crestin si sa ai o traire dupa voia si placul lui Dumnezeu ?

 Pentru ca aud tot felul de speculatii si pareri, as vrea sa vorbesc foarte clar despre acest subiect “ce inseamna sa fii crestin, cum este un crestin sau cine este cu adevarat crestin?” Multi zic ca ei sunt credinciosi sau crestini, dar cei mai multi habar nu au ce inseamna asta, ci ei se cred credinciosi pentru ca au trait intr-un context inselator, unde daca toti zic ca sunt credinciosi in felul lor, repede zic si ei, dar asta nu inseamna ca sunt cu adevarat credinciosi. Altii sunt atat de morali si religiosi, incat se cred buni si daca nu-si vor vedea starea depravata a pacatului, vor sfarsi in iadul vesnic unde se afla multi oameni religiosi si morali. Asa ca, cu Biblia pe fata ca de obicei, vreau sa vorbesc despre evidentele nasterii din nou, despre cum este si cum traieste un crestin autentic. Pentru ca acest subiect este unul dintre cele mai importante subiecte, ma simt incordat si totusi liber sa vorbesc despre acest subiect, pentru ca dupa cum spun si in celelalte articole, Biblia este clara si cine nu este cu adevarat crestin, nu doar cu numele sau cu prezenta, nu doar cu parerea sau cu presupusul, ci cu toata fiinta lui, altfel acel om va ajunge in locul unde niciodata nu va mai putea sa schimbe ceva, iadul vesnic.

Adevaratul crestin nu este schimbat de el insusi, ci de Dumnezeu insusi. De aceea cel schimbat de Dumnezeu va ramane schimbat. Cei mai multi care se cred crestini sau care odata au luat o hotarare de moment pentru DOMNUL HRISTOS si care acum traiesc in subjugarea poftelor si viciilor, acestia ei s-au schimbat pe ei si nu DOMNUL HRISTOS, pentru ca atunci CAND Dumnezeu incepe “această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.” Filipeni 1:6.

Vedeti, ca sa fii sfant dupa cum El este Sfant, nu poti devenii decat numai daca El te face Sfant. Sau conform spuselor DOMNULUI ISUS HRISTOS “Ferice de cei cu inima curata caci ei vor vedea pe Dumnezeu”, ca sa ai o inima curata o obtii numai de la El, nu prin propriile puteri ale tale.

Ca sa putem da o definitie clara la cuvantul crestin, nu o sa folosesc un dictionar care este facut de om, ci folosesc Scriptura scrisa de Apostolii care au umblat cu DOMNUL SLAVEI prin DUHUL SFANT.

Cuvantul CRESTIN APARE pentru prima data in Biblie in Fapte 11:26, priviti versetul: “…când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg au luat parte la adunările bisericii şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.”

Acum daca aici oamenilor li s-au pus numele de crestini, vreau sa ne uitam si sa raspundem la intrebarea, de ce li s-au pus numele de crestini sau de unde vine aceasta denumire ?
Ei bine daca ne uitam in textul din Fapte 11:19-26 vedem ca acest nume de “crestini” a venit in urma propovaduirii Evangheliei. Priviti versetul 20. “Totuşi printre ei au fost câţiva oameni din Cipru şi din Cirena care au venit în Antiohia, au vorbit şi grecilor şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus.”

Vedem clar, ca sa fii crestin se poate numai prin EVANGHELIA DOMNULUI ISUS.
Ei bine daca ne uitam clar la textul din Fapte 11:19-26 vedem ca nu cei ce aud DOAR Evanghelia Domnului HRISTOS devin “crestini” ci cei ce aud Evanghelia si o CRED. Repet, nu cei ce doar aud Evanghelia devin crestini, ci cei ce aud Evanghelia si o cred, iar in urma credintei lor, viata lor va fi in conformitate cu Invatatura Biblica, doar acestia sunt crestini. Si ca sa intelegem si mai bine, vedem clar ca in versetul 21 ei au devenit crestini in urma faptului ca au crezut si s-au intors de la calea lor la DOMNUL HRISTOS. 21. “Mâna Domnului era cu ei, şi un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul.”
Mentionez, ca sa fii CRESTIN, inseamna sa CREZI cu adevarat EVANGHELIA Domnului Hristos si sa te intorci la DOMNUL ISUS HRISTOS de la starea si voia ta, la voia Lui, asa cum am vazut in versetul 21.

Am vazut la multi oameni carora le propovaduiesc Evanghelia, ca sunt unii care inteleg clar ce le zic, dar totusi ei nu sunt inca nascuti din nou, mantuiti, pentru ca nu cei care aud EVANGHELIA si o inteleg merg in Rai, sunt iertati si mantuiti de dreptatea lui Dumnezeu, ci doar acei care CRED EVANGHELIA si traiesc in Lumina EVANGHELIEI, exact asa cum este.

Ei bine uitandu-ne din nou la textul din Fapte 11:19-26, vedem clar ca Evanghelia nu era propovaduita de oricine, ci de cei care erau deja transformati dupa Chipul Domnului Hristos, de aceea Biserica instituita de DOMNUL ISUS a trimis pe BARNABA, vedem asta in versetul 22, priviti: 22. Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia.

BARNABA era unul din lucratorii de jug al lui Pavel, vedem asta in tot Noul Testament chiar si in textul nostru, in versetul 25 si totodata Barnaba era Apostol, vedem asta in Fapte 14:14 “Apostolii Barnaba şi Pavel, când au auzit lucrul acesta, şi-au rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului şi au strigat…”
Motivul pentru care am vrut sa va arat cine este BARNABA este sa vedeti ca era un Apostol, care propovaduia aceeasi EVANGHELIE ca toti Apostolii care au umblat cu DOMNUL ISUS HRISTOS. Vedem clar ca peste acest Apostol si nu numai peste el, ci peste toti era DUHUL SFANT, ba chiar erau plini de DUHUL SFANT si de credinta, priviti versetul: 24. “Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s-a adăugat la Domnul.”
Am mentionat ca era plin de DUHUL SFANT si de credinta, pentru ca numai prin DUHUL poti crede si predica EVANGHELIA. Zic asta pentru ca revin la ce am zis mai sus, nu cei ce aud EVANGHELIA sunt CRESTINI, ci cei ce o aud, o CRED SI O TRAIESC prin DUHUL SFANT.
Acesti Apostoli, Barnaba impreuna cu PAVEL despre care nu mai are rost sa vorbesc, cred ca toti stim cine este PAVEL, acestia manati de DUHUL SFANT au numit pentru prima data pe toti care IL urmau pe DOMNUL ISUS HRISTOS si credeau in EL, crestini.
Acum ca stim de unde vine numele de crestini, vreau sa vedem ce inseamna Evanghelia, ce propovaduiau Apostolii oamenilor ca ei sa creada pentru a putea deveni crestini ?

Acum vreau sa va intreb, cum este EVANGHELIA si ce este EVANGHELIA pe care in urma sa o putem crede pentru a fi iertati si mantuiti si sa devenim crestini ?

Evanghelia este vestea buna, este lucrarea Dumnezeului celui Sfant si Drept centrata pe Persoana DOMNULUI ISUS HRISTOS, este solutia si singura CALE prin care omul poate sa fie mantuit, iertat si schimbat, este taina ascunsa din vesnicii, priviti: Coloseni 1:26 Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui,
27. cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei.

Si Coloseni 2:2 …ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos,
Acum daca Evanghelia este centrata pe HRISTOS DOMNUL si ni se cere sa Credem in El, atunci haideti sa ne uitam, ce inseamna sa CREDEM IN HRISTOS SI IN ACEASTA EVANGHELIE? De ce ? Pentru ca insusi DOMNUL ISUS HRISTOS spune in Marcu 1:15 „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.”

Daca cineva zice ca crede in HRISTOS si nu vrea sa se lase de starea lui de pacate si vicii, acela nu este un crestin, ci se insala iar finalul lui este unul tragic daca nu se va pocai cu adevarat. Uitati-va la Romania, oamenii zic ca ei cred, dar trairea lor lasa de dorit, de ce ? Priviti ce spune DOMNUL ISUS: “Pentru ca norodul acesta Ma cinsteste cu buzele, dar cu inima este departe de Mine.” Marcu 7:6.
Intrebarea este daca tu care citesti, crezi cu adevarat in HRISTOS? Daca zici ca crezi, atunci inseamna ca ai incredere in HRISTOS si ti-ai pus viata ta in conformitate cu EL, supunandu-te Lui, pentru ca asa cum vedem in SCRIPTURA, HRISTOS ESTE DOMNUL. Ce inseamna ca este DOMN? Multi zic ca ei cred in MANTUITORUL HRISTOS, vedem asta mai ales de PASTE, dar ei nu se incred in EL prin faptul ca sa se lepede de ei insisi, de modul cum traiesc, de pacate, de parerile lor si sa vina la HRISTOS sa-si supuna viata. Domn, inseamna ca EL sa domneasca in viata ta in toate domeniile. Numai acela care cu adevarat schimbat de EL are viata in supunere fata de Dumnezeu, poate sa zica “ faca-se voia Ta precum in cer asa si in mine”, daca nu este aceasta realitate in viata ta, voia Lui perfecta in toate domeniile, nu esti crestin si nu esti iertat.
Intrebare: DOMNESTE HRISTOS in toata viata ta, in toate domeniile vietii tale ? Daca nu, nu esti crestin.

Acum sa vorbim despre evidentele omului crestin si trairea lui.

Am vazut ca el este schimbat de Dumnezeu nu de el insusi, dar acum uitati-va ce spune Biblia:
Ioan 8:31 Şi a zis iudeilor care crezuseră în El:„Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei;
32. veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi.”
33. Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veţi fi liberi ?”
34. „Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului.
35. Deci dacă Fiul vă face liberi, veţi fi cu adevărat liberi.
Mai intai sa definim cuvantul rob. Rob este acela care ii apartine in totalitate stapanului sau. Nu este angajat ca atunci cand nu-i convine ceva sa plece si nu este stapan pe el insusi, ci stapanul stapaneste peste cel cu adevarat numit rob.
In lume sunt doua feluri de oameni, unii robi ai pacatului si asculta de pacat, altii robi ai lui HRISTOS si asculta de HRISTOS. Unii fii ai diavolului, altii fii ai lui Dumnezeu. Unii pamantesti si duhul diavolului zace in ei, altii duhonicesti si DUHUL SFANT se odihneste in ei. Ei bine priviti textele clare: Romani 7:4 Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.
5. Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau în mădularele noastre şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.
6. Dar acum, am fost izbăviţi de Lege şi suntem morţi faţă de Legea aceasta care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.
1Ioan 3:8 Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.
9. Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.
10. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului.
Romani 8:9 Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.
14. Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.
1Ioan 5:19 Ştim că suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel rău.

Deci vedem clar ca in lume, sunt doar doua categorii de oameni, nu exista parte neutra; ori inauntru, ori afara. Ori in lumina, ori in intuneric. Nu putem sluji la doia stapani. Si ca sa explic putin acest lucru, as vrea sa te intreb ceva: in sangele tau, cate ADN-uri exista ? Unul singur clar, care corespunde cu un sigur ADN, al tatalui tau biologic. Tu nu poti sa zici ca ai doi tati biologici, pentru ca este imposibil. Acum daca asa este din punct de vedere fizic, din punct de vedere spiritual, conform Bibliei, sunt doi tati:

1. Tatal Dumnezeu, Cel SFANT si DREPT, Creatorul tuturor lucrurilor1 Corinteni 8:6 totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile, şi prin El şi noi.
Ioan 20:17 „Nu mă ţine”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.”

2. Si tatal diavolul, numit de DOMNUL ISUS HRISTOS asa, mentionand ca toti cei care isi gasesc placerea in pacat si in poftele lumii, sunt fiii celui rau. Priviti Ioan 8:44 Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.

Acum daca asa este, as vrea sa te uiti adanc in inima ta si la faptele tale, ba mai mult, uita-te spre ce tanjeste inima ta si care sunt dorintele inimii tale si te vei defini al cui fiu esti. Nu te insela crezand ca daca Dumnezeu a creat toate lucrurile automat El este TATAL tau, pentru ca inca din gradina Eden, satana si-a castigat dreptul de tata de cand Adam a pacatuit si a ascultat de el. Deci ca sa fiu si mai explicit, ca un om sa nu mai fie sub stapanirea diavolului si sa fie cu adevarat fiu de Dumnezeu, crestin, ca doar despre asta vorbesc aici, acest om va trebui sa fie smuls din acest veac rau, scos din aceste pofte, pacate si dorinte demonice si pus, transferat, in imparatia lui HRISTOS DOMNUL. Priviti:
Galateni 1:4 El S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl.
Coloseni 1:13 El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui,
Deci tu care citesti, ori traiesti in lumina, ori in intuneric. Nu poti sa slujesti la doi stapani. Ca Dumnezeu sa-ti fie TATA cu adevarat si ca rugaciunea “ TATAL nostru” sa fie valabila si pentru tine, tu va trebui sa te pocaiesti si sa CREZI aceasta EVANGHELIE A DOMNULUI HRISTOS, pentru a putea fi schimbat, ca si crestin. Uita-te la viata ta, esti schimbat de HRISTOS ? Ca daca nu esti schimbat de EL nu esti crestin. Ca sa ai o relatie cu DUMNEZEU trebuie sa ai o alta relatie cu pacatul, sa dispretuiesti pacatul, sa urasti pacatul si ceea ce Dumnezeu uraste si sa CREZI cu adevarat in HRISTOS DOMNUL.

Acum vreau sa scriu pe scurt evidentele omului crestin, evidentele nasterii din DUHUL SFANT si lucrurile clare care trebuie sa existe in viata oricarui om nascut din DUHUL SFANT AL DOMNULUI HRISTOS.
1. Ca tu sa fii crestin, trebuie sa te nasti in familia lui Dumnezeu prin DUHUL SFANT si sa fii calauzit de DUHUL LUI DUMNEZEU.
IOAN 3:3 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”
8. Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”
Romani 8:9 Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.
14. Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.
16. Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.
Ioan 1:12 Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
13. născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
Tit 3:5 El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,

INTREBARE: Ai DUHUL SFANT ? Este DUHUL SFANT o certitudine in viata ta ? Esti calauzit de DUHUL SFANT, esti innoit de DUHUL SFANT ? Daca nu, nu esti crestin si nu esti fiu de DUMNEZEU.

2. Crestinul autentic are biruinta asupra oricarui pacat. Nu isi mai gaseste placerea in pacatele si poftele lumii, pentru ca natura lui este schimbata, din lumesc in duhovnicesc de CATRE DUHUL SFANT, astfel el devine Templul Duhului Sfant. Priviti:
1Ioan 3:9 Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.
1Ioan 5:4 pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră.
1Corinteni 3:16 Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?
Acum este clar, crestinul nu mai traieste oricum, ci el de cand este schimbat de Dumnezeu cauta sfintirea. Vedeti acest adevar ? Crestinul nu se chinuie sa fie curat, el este curat si traieste ca atare. Nimeni nu ii impune sa faca ceva pentru Dumnezeu, ci el tot ce face, face din natura lui noua data de DUHUL SFANT.
Deci cei care nu au biruinta asupra pacatelor, nu sunt crestini. De mentionat ca omul nascut din nou, din DUHUL SFANT, posibil ca sa mai cada intr-un pacat, dar nu-si va mai gasi placerea in acel pacat, dupa cum odinioara isi gasea, ci se simte murdar si nelinistit cand a facut acel pacat, regreta si cu o parere de rau pentru pacatul comis, imediat merge la Pastorul Cel Bun Isus Hristos pentru a-si pune viata in conformitate cu voia Lui si pentru a fi curatit prin Sangele Mijlocitorului Hristos. Astfel conform Bibliei cel care a crezut cu adevarat in HRISTOS, continua sa creada si cel care s-a pocait cu adevarat, continua sa se pocaiasca.
Crestinul este transformat si uraste ceea ce odata iubea, pacatul.
Romani 6:6 Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului;
7. căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.
11. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.
12. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.
Galateni 4:6 Şi, pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: „Ava”, adică: „Tată!”
7. Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi, dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu.

INTREBARE: Esti liber de vicii si pacate prin SANGELE LUI HRISTOS DOMNUL ? Daca nu esti liber si inca le mai practici si inca iti gasesti placerea in ele, nu esti crestin si nu esti al lui HRISTOS. Biblia este clara.

3. Crestinul cauta sfintenia. In urma innoirii lui de catre Dumnezeu, crestinul are o inima noua, o natura noua si o minte noua care cauta sfintenia. Pentru el mantuirea nu este doar un eveniment din trecut, asa cum se bazeaza cei mai multi, ca multi zic ca ei au luat o decizie pentru DOMNUL, dar daca este asa, uita-te acum in viata ta si vezi daca cauti sa fii sfant, pentru ca daca nu cauti sa fii sfant, nu ai fost schimbat atunci, ci a fost doar o emotie si o convertire falsa. Multi se bazeaza pe rugaciunea pacatosului, pe botez, pe membralitate sau pe alte lucruri, dar nu asta inseamna sa fii al lui HRISTOS. Priviti : 1 Tesalonicei 4:3 Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie;
1 Petru 1:15 Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.
16. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”.
17. Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;
18. căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri,
19. ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.
Romani 6:22 Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică.

Deci vedem clar ca daca IL chemam ca TATA pe Dumnezeu, automat trebuie sa avem o traire sfanta.
INTREBARE: Esti Sfant, unde te uiti, ce gandesti, cum iti petreci timpul, cauti sfintenia ? Daca nu, nu esti al lui HRISTOS. Evrei 12:14 Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.

4. Cel crestin apartine lui Dumnezeu si Dumnezeu il disciplineaza.
Evrei 12:6 Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.”
7. Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl?
8. Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii.
9. Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor, şi să trăim?
10. Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.

INTREBARE: Atunci cand deviezi de la Tatal Ceresc, El vine dupa tine si te aduce pe cale, convingandu-te si disciplinandu-te ca un adevarat tata ? Daca nu, nu esti crestin si nu esti al Domnului Isus Hristos.

5. Orice crestin cauta sa fie desavarsit, pur, fara prihana si suspina dupa perfectiune in acest trup nerascumparat.
Matei 5:48 Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.
Romani 8:23 Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.

INTREBARE: Esti desavarsit ? Suspini in acest trup nerascumparat ca sa fii dupa Chipul si Asemanarea DOMNULUI ISUS HRISTOS ? Daca nu, nu esti crestin si nu esti iertat de pacate. Efeseni 4:24 …şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.

6. Citirea Bibliei si timpul in rugaciune, cat si mersul la adunare sunt atat de evidente si reale in viata crestinului ca nimeni nu trebuie sa-l impinga de la spate ca sa faca asa, pentru ca expresia inimii lui noi si a DUHULUI SFANT care locuieste in el, are o foame dupa partasia cu TATAL SI FIUL HRISTOS, ca este dependent de Hrana Cuvantului si rugaciunea care il face una cu Dumnezeu, incat mereu si mereu isi gaseste timp pentru acestea. Aici sunt multe texte, dar va las cateva:
2Timotei 4:1 Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa:
2. propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.

1 Timotei 4:13 Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora.
Coloseni 3:16 Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră.

Psalmul 119:11 Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!
105. Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.

1Tesaloniceni 5:17 Rugaţi-vă neîncetat.
Luca 22:46 şi le-a zis: „Pentru ce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.”

INTREBARE: Zilnic ai timp in partasie cu TATAL SI FIUL HRISTOS PRIN DUHUL SFANT, prin citirea Bibliei si rugaciune? Daca nu, nu te poti numi crestin si nu mai veni cu scuze ca nu ai timp. Nu ai timp pentru DOMNUL HRISTOS, nu esti schimbat de El ca sa ti-L doresti pe EL, punct. Pentru ca oricine este schimbat de HRISTOS, acela si-L doreste mai mult pe HRISTOS. Cel mai mare dar dat omului este insusi Dumnezeu in persoana. Daca EL nu este pentru tine bogatia si belsugul indeajuns si suficient, atunci nu esti crestin.

7. Crestinul are Invatatura Sanatoasa, exact cum este scrisa in Biblie, mai ales la ceea ce cuprinde EVANGHELIA: invatatura despre depravarea omului in pacat, iadul vesnic, Sfintenia si Dreptatea TATALUI, mantuirea prin har nu prin fapte, HRISTOS ESTE Dumnezeu intrupat in om si singura cale pentru mantuire, moartea si invierea Lui, botezul dupa ce crezi in HRISTOS, partasia cu fratii, cina DOMNULUI.

INTREBARE: Ai tu invatatura Evangheliei buna si Sanatoasa ? Nu cum o prezinta diferite culte si religii, ci exact asa cum este revelata in Scriptura de Persoana DUHULUI SFANT.

8. CRESTINUL PROPOVADUIESTE Evanghelia mereu si mereu, fara sa fie pus de cineva, ci el vrea sa ii aduca pe toti la CEL CARE A AVUT MILA de el, adica la HRISTOS DOMNUL, pentru ca toti, vecinii, familiile, colegii si strainii, sa fie mantuiti. In alte cuvinte, Dragostea lui pentru Dumnezeu este atat de mare in crestin, ca pe langa faptul ca mereu petrece timp cu Dumnezeu, crestinul vorbeste oamenilor despre vestea buna, EVANGHELIA.
Fapte 9:20 Şi îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu.

Matei 28:19 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
20. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.

INTREBARE: IL propovaduiesti tu pe HRISTOS si modul cum te-a schimbat ? Nu iL propovaduiesti, nu esti crestin. Nu veni cu scuze ca nu ai dar sau indrazneala, ca iti zic, daca maine te indragostesti de cineva, incepi sa vorbesti la toti despre acea persoana, cum este, cum se comporta cu tine, etc. Tot asa este si cu HRISTOS, daca cu adevarat esti indragostit de EL, iL propovaduiesti pe HRISTOS si punct.
1Corinteni 1:23 …dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit,
1Corinteni 2:2 Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit.

Acestea fiind spuse, cred ca lucrurile sunt din nou clare. Daca esti un om nascut intr-o familie de crestini si ai o viata in pacat, nu stiu, poate te autosatisfaci si gasesti placere in asta, poate curvesti, poate inca minti si nu te regasesti in evidentele pe care le-am scris mai sus, care sunt Biblice si reale in viata oricarui crestin autentic, iti zic clar ca este posibil sa nu fii mantuit. Pocaieste-te omule si lasa tot. Intoarce-te la Dumnezeu pana nu este prea tarziu. Nu iti mai da scuze ca sa continui in nebunia trairii tale straina de voia lui Dumnezeu, ca pentru sufletul tau este o batalie mare. Duhurile diavolului pun presiune pe orice om care nu este al DOMNULUI ISUS HRISTOS si de multe ori omul este atat de prins in aceste dezlantuiri demonice, ca este influentat sa se sinucida. Vino ACUM la HRISTOS DOMNUL, INGENUNCHEAZA ACUM acolo unde esti, cheama Numele lui ISUS HRISTOS peste tine, crede in SANGELE LUI CARE A PLATIT pedeapsa ta la cruce, pocaieste-te si astfel vei primi darul SFANTULUI DUH si atunci iti zic, cu adevarat vei deveni un crestin autentic, nebun dupa DOMNUL ISUS HRISTOS, astfel trairea ta si persoana ta va fi in pace si liniste.

Nu cei care se numesc pocaiti sunt crestini, ci numai cei care cu adevarat s-au pocait si traiesc in voia lui Dumnezeu. Deci nu membralitatea intr-un cult te face crestin, ci HRISTOS. Nu botezul te face crestin, ci DUHUL SFANT. Nu prezenta pe o banca duminica dimineata te face crestin, ci TATAL CERESC, iubindu-L pe EL.
Dragilor, nimeni sa nu va insele. Coloseni 2:8 Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.

Luati bine seama ca nimeni sa nu va duca de nas. Nu cei care zic ca sunt crestini sunt adevaratii crestini, ci numai cei care IL urmeaza pe HRISTOS DOMNUL asa cum este clar revelat in Scriptura.

Acum ca stiti atatea va zic ca daca odata ati fost expusi la EVANGHELIE si dupa putin timp ati continuat in voia voastra lumeasca si in vrajmasie cu Dumnezeu, nu ati facut altceva decat ca ati schimbat Harul in destrabalare. Zic aceasta pentru ca multi se cred crestini, bazandu-se pe un botez sau o rugaciune a pacatosului, iar gandirea lor este in asa fel incat au impresia ca sunt liberi sa traiasca cum vor. Dragii mei, HARUL lui Dumnezeu ne constrange. Tit 2:12 …şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie,

13. aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos.

INTREBARE: IL astepti tu pe DOMNUL ISUS HRISTOS ? Cum iL astepti ? Va gasi El credinta pe pamant si in tine ? Dar nu orice credinta, ci acea credinta care socoteste toate lucrurile lumii gunoaie ca sa-L castige pe HRISTOS.

Stiind acestea, ne aducem aminte de textul din Romani 10:18 Dar eu întreb: „N-au auzit ei?” Ba da; căci „glasul lor a răsunat prin tot pământul, şi cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii.”
Multi au auzit EVANGHELIA, dar au ramas reci, atat de reci si impietriti ca va zic, daca nu va veti pocai si nu veti crede cu adevarat in Cel mort si inviat in vecii vecilor, ISUS HRISTOS, cu niciun chip nu veti intra in Imparatia lui Dumnezeu, ci voi sunteti intr-o asteptare a dreptei sentinte a lui Dumnezeu.

Dupa cum o casa are niste evidente clare de casa nascuta si faurita de arhitect, tot asa si omul nascut din nou, omul crestin are evidente clare ca ii apartine lui HRISTOS si este iertat, faurit in camera de sus de catre DUHUL SFANT. Sa nu ne inselam. Haideti sa ne cercetam si sa vedem daca suntem cu adevarat in credinta lui HRISTOS !
2 Corinteni 13:5 Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi.

Matei 7:21 Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.

Iacov 1:16 Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi.
22. Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.
27. Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume.

Ei bine daca ne spune sa nu ne inselam, haideti sa ce cerecetam sa vedem daca ne inselam sau nu, daca suntem in credinta !

Inchei cu gandul la Apostolul PAVEL, gand pe care il am si eu, gand ca toti sa devina cu adevarat crestini.

Fapte 26:28 Şi Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!”
29. „Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.”

Deci denumirea crestinului am putea sa o definim astfel: Crestinul are DUHUL SFANT si este calauzit de DUHUL SFANT, nu-si gaseste placerea in lucrurile lumii, ci in Dumnezeu, tanjeste dupa partasia cu TATAL SI FIUL, iL proslaveste pe TATAL prin viata si moartea lui traind in sfintenie si desavarsire dupa cum Stapanul sau este SFANT.

Daca zici ca stii EVANGHELIA si ai acceptat-o prin Credinta in Domnul Dumnezeul intrupat in om, ISUS HRISTOS si tu nu incepi sa fii schimbat de EL si sa cresti in maturitate cu EL, iti zic ca, tot ce a fost pentru tine atunci, a fost numai un sentiment de vinovatie si o predare de moment falsa. Motivul pentru care nu esti transformat de EL si poate ca inca iti mai gasesti placere in vicii, pacate si pofte, este ca nu ai fost si nu esti gata sa lasi si sa renunti la tot pentru EL. E clar, si aceasta inseamna mandrie si o incredere in altceva in afara de Persoana Domnului Isus Hristos.
DA-MI VOIE SA ZIC CA DACA E ASA, NU ESTI MANTUIT.

V-AM ZIS TOATE ACESTEA CA SA VEDETI CA NU TOTI SUNT CRESTINI, si aici vorbesc si de cei din adunari care au o viata impartita si subjugata de pacat.

Multi din adunari, daca ii intreb daca sunt nascuti din nou, cei mai multi au invatat raspunsurile datorita multor predici la care au asistat, dar nu acela care da raspunsurile corect merge in Rai, ci acela care Crede Biblia exact asa cum este si traieste dupa voia lui Dumnezeu prin credinta in DOMNUL ISUS HRISTOS, in Invatatura Sanatoasa prin DUHUL SFANT in Numele Domnului Isus Hristos. Doar acela este cu adevarat crestin.

Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea oricarui om care CREDE in DOMNUL ISUS HRISTOS, dar aceasta EVANGHELIE ESTE centrata numai si numai pe DOMNUL ISUS HRISTOS, prin Credinta in EL, prin supunere fata de EL, prin lepadare fata de orice si o pocainta reala de pacate si de fapte bune. Si poate va intrebati, cum, sa ne pocaim si de fapte bune ? Da, pocaiti-va de a mai crede ca prin faptele vostre bune si prin moralitatea voastra va puteti justifica inaintea Dumnezeului celui Drept. Dumnezeu este clar, justificarea o da EL si aceasta justificare este numai si numai prin DOMNUL ISUS HRISTOS. Credeti si lasati-va de orice altceva. Romani 1:16 Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului;
17. deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”
Romani 3:21 Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii –
22. şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire.
25. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;
26. pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel, încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.

Astfel in urma credintei tale in HRISTOS DOMNUL si in EVANGHELIA LUI devii inchinator adevarat in duh si adevar, avand Temelia si Stanca pe ISUS HRISTOS si in ISUS HRISTOS bazat pe Invatatura Sanatoasa a Lui.

Tit 1:15 Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate.
16. Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună.

Dragii mei, acestea fiind spuse, lucrurile sunt atat de clare. Omul crestin, omul care spune ca-L iubeste pe Dumnezeu, că Dumenzeu este Tatal lui, acest om se supune lui Dumnezeu din toate punctele de vedere. Isi ia Biblia in serios, Hristos pentru el nu este doar MANTUITOR ci este si DOMN, este DOMNUL vietii lui. Ma rog ca acest adevar sa ne cuprinda pe toti, sa credem in HRISTOS, sa ne pocaim, sa fim transformati de EL si nu de noi, nu ca noi sa adoptam un caracter si un comportament crestin, ci EL sa ne schimbe cu adevarat prin credinta in EL. Domnul sa ne ajute la aceasta! Amin.

Alin Lolos