Uncategorized Hunting Survival Skills – Vanatoare Supravietuire Abilitati admin_fc December 1, 2021 August 2, 2022 Probabil că semeni cu Faraon Stilul unui Jaguar O Furtună Puternică de Munte, dar o Varză Călită la Ceaun cu Cârnați Afumați Pentru că-L Respingi pe Dumnezeu, te lasă in mintea ta Blestemată Cartofi cu Usturoi la Ceaun, Mici şi Piept de Rață la Grătar Lăcuste, exact ca Ioan Botezatorul Dacă nu ai o adunare Fizică, trăieşti în Neorânduială Ce Inseamnă “Nu judecați, ca să nu fiți judecați” ? O Temere de Dumnezeu, Rugaciunile si Milosteniile NU te duc in Rai Loialitate, Incredere, Credinciosie, Protectie si Dragoste La Ţintă, Fii la Ţintă, Trage exact la Ţintă Prioritatea Principală în Supraviețuire şi în Viața ta Acolo unde merg eu, tu nu mă poți urma, iar ceea ce spun acum, vei înțelege după Dati lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu Replică falsă Primul Pastrav din acest an Paharul Biblic, Nu este pacat si nici nu este interzisa Carnea de Porc Ma Iubesti ? Si a murit mancat de viermi Mi-e Sete Ca la CARTE Asa aprinzi Focul, Rapid, Instantaneu si Sigur Eroul Unic, Eroul meu, Eroul Perfect si pentru Tine Alin Lolos – Biblia interzice si condamna consumul de Alcool sub orice forma Alin Lolos – Gunoiul va fi stârpit Alin Lolos – Despre apologia reformata, greseli, erezii, interpretari firesti Alin Lolos – Explorare intr-o Pestera Infricosatoare Alin Lolos – Lanturile robiei tale Alin Lolos – Esti fiul lui Dumnezeu sau fiul satanei ? Alin Lolos – Asculta cum te iarta Dumnezeu Alin Lolos – Intaia inviere a celor Mantuiti are mai multe Etape Alin Lolos – Camping, Munte si o Mancare Delicioasa la Rocket Stove Alin Lolos – Pentru tine Române care te intorci acasa Pastravi si o Prastie Extrem de Precisa Soba Racheta, Rocket Stove Acuratete, Abilitate, Precizie si Profesionalism cu Prastia Alin Lolos – Ocean Adventure Aventura In Salbaticie dar mereu cu gandul la Scriptura si la Dumnezeu Proclamarea Evangheliei in Pestera Iadul Vesnic, Chinul Vesnic, Pedeapsa data de Dumnezeu